Un bust centenar
La Muzeul Național de Artă al României accesul publicului este liber în prima miercuri a fiecărei luni. Miercuri 6 februarie 2002 am vizitat și eu din nou cele 12 săli cuprinzând arta românească modernă prezentată cronologic – un fel de călătorie în timp de la începuturile modernismului până în prezent.
În primele săli mi-au atras privirile câteva busturi admirabil sculptate de Ion Georgescu și Vladimir Hegel, profesorii lui Brâncuși la Belle-Arte. Mi-am amintit și că Bucureștiul se mândrește cu câteva lucrări monumentale realizate de aceștia : statuia lui Gheorghe Lazăr din fața Universității, alegoriile Agricultura si Justiția pe fațada Băncii Naționale, altorelieful de pe mormântul lui Mihai Eminescu, toate semnate de Ion Georgescu, precum și statuia lui C.A. Rosetti, Monumentul Eroilor Pompieri și monumentul lui Dinicu Golescu, avându-l ca autor pe Vladimir Hegel.
În drum spre sala VII închinată lui Brâncuși, am zăbovit în fața lucrărilor sculptorilor din familia Storck, opere caracterizate de un stil academic, neoclasic.
Sala “Brâncuși” are pereții zugrăviți într-un albastru rece. Pe acest fundal se desprinde chiar la intrare un bust de bărbat, realizat în gips, care nu se deosebește ca factură de cele semnate de sculptorii anteriori. Pe soclu se menționează că este vorba de portretul lui Ion Georgescu-Gorjan. Nu se precizează data modelării, iar supraveghetoarele sălii nu știu mai nimic despre lucrare. Le-am povestit eu câte ceva, fiind vorba de bunicul meu. Voi face același lucru și aici.
Lucrarea datează din 1902, iar anul acesta se poate spune că este un bust centenar. Brâncuși era proaspăt absolvent de belle-arte și își însușise perfect sfaturile îndrumătorilor săi. Cu un an în urmă terminase Ecorșeul, lucrare unanim apreciată, iar alcătuirea trupului omenesc nu mai avea secrete pentru el. În 1903 avea să realizeze Bustul generalului doctor Carol Davila, după o fotografie.
Portretul lui Ion l-a făcut însă după natură, dovedind o deosebită maiestrie în a obține perfecta asemănare cu modelul. Din relatările acestuia se știe că ședințele durau destul de mult și cereau o bună doză de răbdare. Sculptorul, “ghiduș și vesel” îl îndemna : “Nașule, stai cuminte să te măsor!”, și-i lua cu compasul “măsurile frunții, arcadei sprâncenelor, nasului, proeminenței bărbiei, dimensiuni care se întipăreau apoi în argila modelată cu siguranța talentului și a meseriei bine învățate.”
Bustul din gips aflat la muzeu are pupilele marcate, spre deosebire de ochii orbi ai Danaidei sau ai Cumințeniei Pământului. Peste ani, Brâncuși însuși își va aminti cât s-a bucurat când i-a “ghicit” privirea. Fotografii ale modelului din 1902 ni-l arată cu o căutătură dreaptă, senină. Sculptorul a reprodus fidel mustățile în furculiță și părul ușor vălurit. Din păcate, în prezent mustățile sunt ciobite.
Pontus Hulten remarca “strania prezență pe care Brâncuși a reușit să le-o imprime portretelor făcute de el, prezență care se datorește neîndoios angajării personale pe care o stabilește de obicei cu modelele sale.” Într-adevăr, portretul lui Ion Georgescu–Gorjan nu este al unui cunoscut oarecare. Este al unui prieten drag, de care sculptorul se simțea legat prin nenumărate fire.
Născut la 15 august 1869 în Godineștii Gorjului, Ion – fiul lui Gheorghe și al Aniței Ciobanu – își pierduse tatăl și mama în ianuarie și, respectiv, iulie 1879. Rămas orfan, asemeni lui Brâncuși, va pleca și el de acasă în căutarea unei vieți mai bune. Ucenic, apoi calfă de cojocar, la Craiova, învață singur să scrie, să citească și să socotească. În 1883 ajunge băiat de prăvălie la un mare magazin de textile de pe strada Madona Dudu nr 23 și în curând devine prim-vânzător. În 1890, la majorat, își ia numele de Georgescu-Gorjan – fiul lui Gheorghe din Gorj. Prin 1893, la bodega-băcănie Zamfirescu de la nr 19, de pe aceeași stradă, se angajează ca băiat de prăvălie Constantin Brâncuși, care găsește în mai vârstnicul Ion un sfătuitor de nădejde. Un timp e găzduit în locuința lui Ion, împărțind o cameră cu mezinul acestuia, adus de la țară și ținut la învățătură de fratele său. Deși nu făcuse nici o zi de școală, Ion prețuia cartea și-i îndemna atât pe fratele său cât și pe prietenul Costache să meargă pe acest drum. Ion a fost unul din cei care l-au îndrumat pe Brâncuși spre Școala de arte și meserii și tot el l-a ajutat în măsura posibilităților și în timpul studiilor la București.
Încrederea în “nașul”, cum îi spunea Costache lui Ion, reiese și din procura pe care i-o dă acestuia în 1902. În același an, găzduit în locuința de pe strada Madona Dudu nr 23 ca teterist fără încazarmare, în timpul efectuării stagiului militar, Brâncuși își va exprima afecțiunea și recunoștința față de prietenul său, modelându-i și apoi dăruindu-i un frumos bust.
În 1904, Brâncuși pleacă la Paris. Ion face și el un drum la Freiberg, unde fratele său își termina studiile ca inginer. Este momentul să-și întemeieze și el un cămin și se căsătorește cu foarte tânăra Stanca Herța, din Râmnicu Vâlcea, descendenta unei familii din Săliștea Sibiului. Va avea trei fii : Ștefan (născut în 1905), Jenică (născut și mort în 1907) și George-Paraschiv (născut în 1909). Fiul cel mare, Ștefan, ajuns inginer, va fi autorul concepției tehnice a Coloanei Infinite de la Târgu-Jiu și-l va seconda pe artist în realizarea acesteia. În alegerea acestui colaborator, a cântărit greu prietenia pe care i-o purta Brâncuși tatălui, pe lângă încrederea în competența fiului.
Ion își va exprima la rându-i aprecierea față de fiul său, dăruindu-i prețiosul bust în 1935. Lucrarea, realizată în casa de pe strada Madona Dudu nr 23, va sta la loc de cinste, mai întâi în locuința lui Ion din strada Sofia Caneciu nr. 6 din Craiova și apoi în cea a inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan din Petroșani, din strada Cloșca nr. 2. Întreaga lună august 1937 Brâncuși va locui la inginer, în perioada stabilirii dimensiunilor Coloanei si a finisării modelului unui modul. Artistul i-a acordat atunci inginerului permisiunea verbală de a turna două copii în bronz după originalul din gips și l-a învățat chiar o metodă de patinare naturală a lucrărilor : plasarea lor într-o groapă cu gunoi de grajd, astupată cu un strat subțire de pământ, menținut umed prin aruncare de urină.
Inginerul nu a facut uz de acest acord atunci, dar peste ani, când le-a cerut moștenitorilor lui Brâncuși permisiunea de a realiza copii, s-a izbit de un refuz categoric.
În 1938 Ștefan și-a întemeiat și el un cămin, căsătorindu-se cu Voichița Duma din Petroșani. I-a dăruit lui Ion două nepoate: Sorana (n.1939) și Ruxandra (n.1940). În 1941 familia inginerului se mută la București, ducând acolo și bustul. Lucrarea a putut fi admirată pe str. Columb nr 10 (1941 – 1945) și apoi pe str. Vasile Lascăr nr 18 (1945 – 1967).
În perioada 1949-1953, inginerul a împărtășit soarta multor intelectuali de elită, fiind deținut la Aiud și Poarta Albă. A avut durerea să nu poată fi de față la ultimele clipe ale tatălui său, trecut la cele veșnice la 12 septembrie 1951.
Geniul lui Brâncuși a nemurit însă amintirea lui Ion Georgescu-Gorjan. Nepoata mai mare a lui Ion a socotit necesar să scrie numele sculptorului pe plinta bustului, căci artistul nu se semnase în 1902.
În 1956, bustul a fost solicitat de Muzeul de Artă al RPR spre expunere. Nu a fost găsit reprezentativ de Marius Bunescu, directorul Galeriei Naționale, și a fost returnat posesorului său.
În 1967, Muzeul de Artă al RSR a achiziționat lucrarea și a inclus-o în retrospectiva organizată în 1970. Bustul a fost păstrat apoi în depozitul Muzeului și a figurat doar într-o expoziție temporară în 1999.
În 2001, portretul lui Ion Georgescu-Gorjan a dobândit un loc de expunere permanent în sala Brâncuși, odată cu redeschiderea Galeriei Naționale.
Despre acest bust a scris pe larg inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan în cartea sa închinată memoriei tatălui său. Nepoata lui Ion Georgescu-Gorjan, semnatara acestor rânduri, a publicat un studiu despre Povestea unui bust, în “Caiete critice”, 1-2 1997, inclus și în volumul Urcând Coloana Infinită (2001) .
La acest simpozion, o serie de imagini din arhiva Gorjan vor ilustra personalitatea lui Ion Georgescu-Gorjan, modelul unui bust centenar, fiu al Gorjului și prieten al gorjeanului Brâncuși.
- august 2009.jpg){kind=link}
, 1-15nov2005, pg2.jpg){kind=link}